2021-09-20

Anunț de informare a comunității sătmărene

Asociația Stea, în parteneriat cu Direcția de Asistență Socială Satu Mare intenționează să participe cu o propunere de proiect care adresează probleme prioritare din cartierul Sătmărel al municipiului Satu Mare, la apelul organizat în cadrul Schemei de granturi mici ”Intervenții prioritare pentru comunitățile rome” lansată în 2021 de către Fondul Român de Dezvoltare Socială (FRDS) în cadrul programului “Dezvoltare locală, reducerea sărăciei și creșterea incluziunii romilor”.

Programul este finanțat prin intermediul Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021 și este implementat de Fondul Român de Dezvoltare Socială - FRDS (în calitate de Operator de Program - OP). Asociația Norvegiană a Autorităților Locale și Regionale (KS) este Partener de Program din partea Donatorilor, iar Consiliul Europei (CoE) este Organizație Internațională Parteneră.

Obiectivul general al schemei de granturi mici este acela de a contribui la îmbunătățirea condițiilor de viață și de educație în comunitățile dezavantajate cu un procent ridicat de populație romă, prin finanțarea proiectelor de nivel comunitar (dezvoltate în cadrul unei singure UAT) care abordează necesități prioritare specifice identificate într-un mod participativ.

Inapoi

Toate drepturile rezervate ® 2021 asociatiasteasm.ro - by solcreation